Autoare: Cristina Petrescu-Ghenea Deși sună clieșeistic se pare că nu scăpăm, oricât am încerca, de ideea rezoluțiilor pentru noul an. Vrem, nu vrem mintea se duce în viitor iar în încercarea de a face față neprevăzutului – acum mai intens ca...
Autoare: Zeineb Dakhel E sâmbătă dimineața, ne-am băut cafeaua și ne-am strâns pe Zoom. Suntem opt tipe și facem primul focus grup în care vrem să explorăm relația cu corpul. Eu și Andra am pregătit niște întrebări și suntem emoționate. Căldura...
Autoare: Andra Stoian Am amânat două săptămâni scrierea acestui articol. Nimic din ce îmi trecea prin minte nu era suficient de bun, nicio idee valoroasă, mă stresam gândindu-mă la cei care vor citi și vor judeca aspru lipsa mea de talent așa că tot...
Episodul Bonus, în mod neașteptat, deși este ultimul difuzat din acest prim sezon, reprezintă, de fapt, prima conversație dificilă avută sub umbrela #reconectat. Pentru că ne-a încurajat deja de ani buni în acest proiect, Gaspar Gyorgy a fost primul...
În toată istoria omenirii, adolescența a fost și este cu siguranță cea mai complexă, dificilă și transformatoare etapă din viața oricărui om. Este momentul în care nu există jumătăți de măsură și în care cuvântul provocare capătă o altă însemnătate...
În ultimul episod al acestui sezon am stat de vorbă cu Alex Dincovici, profesor universitar la SNSPA și antrenor de jiu jitsu brazilian, despre cum este simțit, privit și asimilat corpul de către bărbați în lumea sportului de contact dar și despre...
Autoare: Anca Niță București. Praf și Sânge scrisă de Margo Rejmer prezintă istoria socială a Bucureștiului socialist și a celui postsocialism. Cartea prezintă interviuri și povestiri pe diferite tematici a oamenilor obișnuiți care trăiesc în acest...
“Deși vorbim tare și unele peste altele, acesta este un episod foarte intim, înregistrat chiar acasă, în care am avut o serie de #conversațiidificile cum numai în familie putem avea. Stăm de vorbă cu Gabi, care este mama mea, și cea mai bună...
Încheiem conversația cu Mirela vorbind despre ce facem ca părinți când momentele dificile, de tranziție de la o etapă de dezvoltare la alta, cum sunt liceul și facultatea, se suprapun cu momente de criză la nivelul umanității. Cum ne putem îndruma...
Continuăm să ne conversăm cu Mirela Oprea despre efectul expunerii la știri asupra stării noastre emoționale. Chiar ne ajută să aflăm tot ce se scrie? Ce poți face atunci când meseria ta nu îți permite să te ferești de știri? Mergem mai departe...
Recent Comments