Acasa » Echipa podcast

Echipa podcast

MARA MĂRĂCINESCU

Sunetistă. Produc podcasturi din 2017 și cred în puterea lor de a genera empatie.

Am dezvoltat mușchiul empatiei și al ascultării în studiile din străinătate începute încă din adolescență. Am făcut studiile universitare cu o bursă de studiu la Brown în SUA, unde am fost înconjurată de oameni foarte diferiți ca background economic, rasă sau orientare sexuală. În anul trei, cineva mi-a pus în mână un reportofon ca să pot descoperi lumea din jur prin sunet și de atunci am rămas prinsă în ea. Privilegiile mele, legate de culoarea pielii și de clasa socială, mi le-am descoperit doar odată ce am plecat din acel mediu.  

M-am întors în România în 2009 și am început să ascult podcasturi, mai ales cu voci de femei și mi-am dat seama ce diferită mă simțeam de restul lumii. Readaptarea culturală a durat multă vreme și cel mai greu a fost să accept diferențele de viziune și valori din propria familie. De aceea e atât de important Reconectat.

Reconectat pentru mine e un demers terapeutic. Aceste conversații pe care le purtăm cu invitații noștrii mă apropie de ei și mă fac să chestionez relația mea cu lumea iar specific, în primul sezon, cu propriul corp. Până acum doi ani nu înțelegeam cum să relaționez sănătos cu alții și cu mine însămi, iar Reconectat și prietenia cu Cristina îmi oferă posibilitatea să lucrez la toate relațiile din viața mea. 

În 2020 vreau să relaționez mai bine cu ceilalți și să fiu mai sinceră și îngăduitoare cu mine însămi. 

CRISTINA PETRESCU-GHENEA

Psihoterapeut relațional.

Totdeauna m-au fascinat oamenii, deși nu pot spune că am reușit să îi înțeleg sau respect așa cum s-ar fi cuvenit de fiecare dată. Trebuie să recunosc că există un bully în interiorul meu care-și face periodic apariția și pe care în ultimii zece ani exersez să îl țin sub control. Am terminat Facultatea de Medicina în 2009 și pe cea de Psihologie în 2010. M-am specializat apoi ca medic în Psihiatria Copilului și Adolescentului iar în cadrul Asociației Multiculturale de Psiholigie și Psihoterapie (AMPP) m-am format ca Psihoterapeut de Familie. În prezent practic psihoterapia relațională în cabinetul meu din București și încerc să practic compasiunea și auto-compasiunea.

Pentru podcast ne tot gândim de 2-3 ani să vorbim și public, nu doar între noi despre emoții, despre relația dintre părinti și copii și multe, multe altele, dar fără să reușim să concretizăm ceva semnificativ. În vara lui 2019, după o serie de conversații despre corp avute cu clientele mele de toate vârstele și formele, în cabinet dar și cu cunoscuți în afara cabinetului am descoperit că este ceva complet nesănătos în modul în care ne raportam la corp în lumea contemporană. Cu vreo doi ani înainte la un training ni s-a spus despre corp că este ”casa noastră atâta timp cât suntem în viață” și asta m-a marcat deoarece am realizat că trăiam într-o casă pe care o uram. Revenind în vara lui 2019, totul a prins formă și am realizat că avem atâtea de vorbit despre corp, mai concret despre relatia pe care o avem, fiecare dintre noi, cu propriul corp dar și cu corpurile ce ne înconjoară.

ANCA NIȚĂ

Corpul a fost un subiect care m-a preocupat constant, privit din perspective diferite, care s-au modificat odată cu vârsta și interesul meu pentru anumite domenii de studiu. În liceu încercam să fiu mereu deschisă în ceea ce privește menstruația. să nu o mai privim ca fiind un tabu sau un secret. Timp de doi ani m-am pregătit pentru admiterea la medicină, astfel încât am înțeles pentru prima dată cam ce se întâmplă în interiorul nostru. Nu am intrat la medicină, iar acest eveniment a declanșat o serie de schimbări în viața mea, două dintre ele fiind: relația cu propriul corp, care s-a schimbat în bine și faptul că am decis să studiez antropologia. 

În prezent sunt studentă la antropologie la Universitatea din București, iar informația acumulată în ultimii doi ani m-a făcut să privesc corpul dintr-o perspectivă socială, culturală. Pasiunea mea pentru această dimensiune a corpului, cu precădere asupra corpului feminin doresc să o transpun și în lucrarea mea de licență despre menstruație și cum era aceasta percepută, integrată și experimentată de femei în perioada socialistă din România. 

Pentru mine proiectul Reconectat reprezintă acel loc, virtual sau fizic pe care uneori îl caut și care mi-ar fi plăcut să fii existat de mai mult timp. Indiferent din ce perspectivă privim corpurile, ele reprezintă o parte semnificativă din cotidianul prezent și de aceea mă bucur că pot ajuta la răspândirea acestui podcast curajos către urechile cât mai multor persoane.

Social media:

Facebook: fb.me/reconectat.podcast
Instagram: @reconectat.podcast