#dinCabinet cu Gáspár György
dinCabinet cu Gáspár György
Acasa » #dinCabinet cu Gáspár György

#dinCabinet cu Gáspár György

Ne-am întrebat în ce fel a atins pandemia cabinetele de psihoterapie – ce s-a schimbat în felul în care se simt psihoterapeuții, în relațiile cu clienții lor, în felul în care percepem spațiul terapeutic. În media mainstream se conturează ideea că pentru mulți terapeuți a fost o perioadă grea, cu un nivel de anxietate ridicat, iar unii susțin că au simțit nevoia să ascundă asta pentru că familia și cunoscuții se raportau la ei ca la niște persoane care ar trebui să știe cum să gestioneze, să fie stăpâni pe situație. Am decis să începem o serie de testimoniale cu terapeuți pe acest subiect iar Gáspár György, psiholog clinician și psihoterapeut relațional a fost primul care a acceptat invitația noastră.

1. Citind niște articole despre dificultățile terapeuților din timpul pandemiei, am descoperit că, pentru mulți dintre ei, a fost o perioadă grea, cu un nivel de anxietate mai ridicat decât în mod normal. Cu toate acestea, unii susțin că au simțit nevoia să ascundă asta pentru că familia și cunoscuții se raportau la ei ca la niște persoane care ar trebui să știe cum să gestioneze, să fie stăpâni pe situație. În ce măsură ai simțit și tu asta și cum te-ai raportat la aceste stări?

Anul 2020 a fost de departe unul dintre cei mai obositori ani din viața mea. Frica, anxietatea, frustrarea și furia s-au numărat printre emoțiile-cheie pe care le-am trăit și care, din punctul meu de vedere, reprezintă o reacție normală la o situație anormală – cum este această pandemie. Munca de acasă, terapiile făcute online, privarea de libertatea de mișcare și restricțiile în ceea ce privește contactul interpersonal m-au făcut să descopăr în mine părți pe care credeam că le-am îmblânzit de mult… dar viața mi-a dovedit încă o dată că emoțiile, trăirile și sentimentele rămân acolo… în universul interior. Iar ce facem cu ele, asta e deja altă poveste. În familia mea există persoane cu care pot și persoane cu care nu pot să vorbesc deschis despre emoții. Sau aș putea vorbi cu toată lumea, dar nu m-ar ajuta în mod deosebit. Ca în orice altă familie, și la noi există o frică de frică, o anxietate față de anxietate și credința că dacă simțim ceva nu-i bine. De-a lungul anilor, m-am învățat să fiu selectiv și să port conversațiile de acest gen doar cu oamenii care pot tolera un Gáspár anxios – și recunosc, cu multă recunoștință, că am un trib de încredere, format în special din colegi psihoterapeuți, la care am apelat în mod constant, de când cu pandemia.

2. În ce fel a influențat pandemia modul în care definești și percepi „spațiul terapeutic“? Am citit povestea unei terapeute din New York care, odată cu lockdown-ul, a trebuit să renunțe la cabinet și să țină toate sesiunile online. Pentru că locuia cu iubitul ei într-o garsonieră, acesta era nevoit ca, în timpul ședințelor ei de terapie, să se mute cu laptopul în baie și să lucreze cu căștile în urechi. A fost dificil pentru tine să te adaptezi, din punctul ăsta de vedere?

Sunt o structură psihologică de tip introvert, mare parte dintre nevoile de socializare îmi sunt îndeplinite prin ședințele de psihoterapie; cu toate acestea, trecerea în spațiul online a fost una solicitantă. Creierul meu e obișnuit să culeagă informații în feluri mai variate, iar ecranul laptopului îmi limita accesul la asta, ceea ce îmi cauza multă oboseală. În timpul ședințelor de psihoterapie, văd, ascult, simt mult din ceea ce se petrece în proces… iar faptul că deodată, n-am mai fost în același spațiu fizic cu celălalt, m-a epuizat. Știu de colegi care s-au adaptat foarte bine la munca online, dar pentru mine procesul este mai lent. Mi se pare important să accept asta, în ceea ce mă privește. Drept urmare, după ieșirea din starea de urgență, am revenit la cabinet și majoritatea terapiilor le-am făcut în stilul tradițional, ceea ce mi-a redat din sentimentul de normalitate.

3. Pandemia este o perioadă extrem de dificilă, dar pe care o traversăm toți deodată. Sub anumite aspecte, e o experiență comună pentru noi toți. A modificat asta în vreun fel relația și granițele cu clienții? S-a modificat în vreun fel modul în care te folosești de dezvăluiri personale? Ai simțit nevoia să le împărtășești clienților din propriile dificultăți legate de această perioadă?

Ca tipologie de terapeut, utilizez destul de des auto-dezvăluirea în ședințele de psihoterapie. Fiind implicat cu precădere în terapii de lungă durată, se conturează o legătură destul de solidă între mine și clienții care vin la terapie; prin urmare, întrebările și răspunsurile persoanelor fac parte din cadrul terapeutic. N-aș zice că pandemia a modificat relațiile și granițele terapeutice, cred însă că le-a consolidat. Vulnerabilitatea exprimată într-un cadru de siguranță îi apropie pe oameni, iar în vremuri de criză, aceasta este cea mai bună strategie de supraviețuire. Spre deosebire de anii trecuți, am ales, și asta în mod intenționat, să includ mai mult umor în ședințele de psihoterapie – știind, din studiile clinice, că dincolo de plâns, care apare adesea în terapie, râsul este un alt mijloc bun pentru descărcarea stresului și eliberarea presiunii psihice.

4. La începutul pandemiei, părea că vom munci mai puțin, ba chiar că ne vom plictisi uneori. Câteva luni mai târziu, am observat că, de fapt, granițele dintre muncă și timpul liber sunt foarte fine, chiar inexistente, atunci când munca se desfășoară atât de mult de acasă. Cum ai evalua volumul de muncă, comparativ cu perioada de dinaintea pandemiei?

Sunt un workaholic în recuperare, de mulți ani. La noi în familie, adicțiile au fost transmise de la o generație la alta, mă lupt serios cu dependența de muncă, dar procesul e complicat și de durată. Drept urmare, în cazul meu, pot spune că n-am muncit mai mult decât în anii trecuți, cursurile prin țară și conferințele au fost reduse semnificativ, ca număr. Pe partea de terapii, am muncit la fel ca în 2019, când deja eram cu agenda plină. Ceea ce a apărut nou în pandemie a fost o cerere foarte crescută din partea companiilor pentru webinarii și din partea mass-mediei pentru interviuri. Atât în ceea ce privește solicitările companiilor, cât și invitațiile presei, am fost nevoit să pun multe limite, pentru a evita epuizarea profesională. Este foarte măgulitor pentru ego-ul meu când cineva îmi spune că sunt singurul terapeut sau speaker pe care-l vrea, dar știu că, în mod real, aceasta este o iluzie. Niciunul dintre noi nu este semizeu și nici nu e cazul să ne purtăm ca și cum am fi. Mi-e greu să spun „Nu!” sau să refer constant solicitările către alți colegi din comunitatea Paginii de Psihologie, dar este un angajament pe care mi l-am luat conștient, pentru a nu-mi cultiva și mai mult dependența de muncă. Limitele sunt o dovadă de sănătate mentală și mă simt responsabil pentru starea mea psihică.

5. Consideri că nevoile clienților s-au modificat în vreun fel? A apărut mai des, în cazuistică, anxietatea pentru starea de sănătate sau însingurarea? Și în ce fel ai simțit că poți veni în sprijinul lor?

Nevoile clienților sunt de conținere emoțională, de siguranță interpersonală, de respect și încredere. Din acest punct de vedere, pandemia n-a determinat schimbări. Poate că a fost nevoie de și mai multă conținere, de și mai multă siguranță… Anxietatea pentru starea de sănătate face parte din viața multora dintre noi. Mai degrabă, am descoperit atât eu, cât și clienții, că există și o anxietate pandemică… aici a fost necesară o îngăduință mai mare, pentru a face loc trăirilor, gândurilor și emoțiilor noi. Fiind specializat în terapia de familie și de cuplu, în clientela mea nu prea există persoane singure sau care să nu aibă o rețea socială suficient de bogată. Am avut însă clienți care ar fi dat orice pentru puțină distanțare fizică de membrii familiei și câteva momente de singurătate.

Anxietatea pandemică am pus-o în cuvinte. Cred foarte mult în puterea acestora de-a modela experiența umană. Dacă putem recunoaște și verbaliza ceea ce ne doare, putem avea și acces la vindecare. Mai dificil este atunci când suntem divorțați de emoțiile noastre și refuzăm cu înverșunare să mai avem de-a face cu ele.

6. Ce-ai învățat în perioada pandemiei despre tine și munca ta? În ce măsură crezi că se va schimba munca de psihoterapeut, în viitor?

Recunosc că aceasta este una dintre întrebările care mă irită cel mai mult în ultima vreme (râde). Și cred că tocmai din cauză că-mi activează anxietatea de performanță. Cu fiecare zi ce trece, răspunsul parcă se schimbă în mintea mea, apropo de ceea ce am învățat sau cred c-aș fi învățat. M-am surprins gândindu-mă mai mult la diferențele dintre oameni – iar aici mă refer la cum mă raportez față de aceia care au comportamente diametral opuse de ale mele; la nevoia de-a găsi explicații cât mai complexe pentru a-mi ține în frâu judecata critică și disprețul. O criză globală, așa cum este această pandemie, poate scoate la suprafață atât mizeriile, cât și resursele noastre cele mai prețioase. Iar în cazul meu, ambele s-au manifestat la fel de spectaculos. Aș vrea să pot spune, ca mulți alții, că am descoperit doar partea frumoasă și că m-am dezvoltat, dar dacă e să fiu sincer până la capăt… am descoperit că viața poate fi extrem de grea; că uneori râsul este singura cale prin care pot să-mi accept frica; că timpul trece extrem, dar extrem de repede; că pandemia nu este o scuză pentru a-i dezumaniza pe cei care gândesc altfel decât mine; și că, dintr-o persoană care avea o relație complicată cu vaccinarea, am devenit primul om din familia mea care s-a vaccinat împotriva COVID-19.

În ceea ce privește viitorul, nu pot să mă pronunț. Ce am observat până acum însă e o creștere alarmantă a cazurilor de anxietate și depresie, a comportamentelor agresive și a violenței psihice. Am constatat și că solicitările pentru ședințele de psihoterapie sunt în continuă creștere, ceea ce este un lucru îmbucurător; însă este de subliniat că acest aspect vizează o anumită categorie a populației. Din păcate, pentru majoritatea românilor, psihoterapia este încă o activitate abstractă în jurul căreia s-au croșetat mental nenumărate mituri.

Revenim tot luni, peste două săptămâni, cu un nou articol din seria #dinCabinet. Până atunci, îl poți asculta pe Gáspár și în episodul bonus al sezonului I din podcastul Reconectat, unde am discutat pe larg despre perfecționism.

DistribuieFacebookTwitter