La începutul pandemiei părea că vom munci mai puțin ba chiar că ne vom plictisi uneori. Câteva luni mai târziu, am observat că de fapt granițele dintre muncă și timp liber sunt foarte fine, chiar inexistente atunci când munca se desfășoară atât de mult de acasă.
Pe măsură ce pandemia avansa au început să apară studii și statistici care arătau că oamenii petrec mai multe ore muncind, scriind mail-uri și participând la ședințe.
În episodul de astăzi #dinCabinet ne-a răspuns la întrebări Mihaela Svet, psihoterapeut de familie.
1. Citind niște articole despre dificultățile terapeuților în timpul pandemiei, am descoperit că pentru mulți dintre ei a fost o perioadă grea cu un nivel de anxietate mai ridicat decât în mod normal. Cu toate astea, ce spun unii dintre ei este că au simțit nevoia să ascundă asta pentru că familia și cunoscuții se raportau la ei ca la niște persoane care ar trebui să știe cum să gestioneze, să fie stăpâni pe situație. În ce măsură ai simțit și tu asta și cum te-ai raportat la aceste stări?
Hmmm… Necunoscutul și incertitudinea sperie pe oricine, inclusiv pe noi, specialiștii din domeniu, pentru că înainte de a fi orice altceva pe lumea asta, fiică, soție, mamă, profesioniști, suntem oameni. Îmi tot răsună versurile lui Nichita Stănescu în minte, care mă consolează în orice moment așteptările celorlalți sau uneori cele proprii devin mult prea ridicate: “Sunt un om viu. Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin. Abia am timp să mă mir că exist, dar mă bucur totdeauna că sunt.” Au fost foarte multe lucruri de gestionat și de ajustat în această perioadă, dar în același timp sunt realistă că au fost doar mai multe lucruri decât de obicei și asta o pot spune acum, când am integrat realitatea pandemică la nivel personal și mi-am găsit un ritm de funcționare. În primă instanță, am simțit multe neclarități, pierderi și schimbări, care au adus la pachet temeri, îngrijorări și multe, multe întrebări. Am încercat să le abordez pe rând, la fel și zilele. M-a ajutat mult să îmi spun că fac ceea ce pot, cu ceea ce am și că nu pot avea toate răspunsurile acum, sau că nu pot lua toate deciziile într-o zi, sau că și după ce am luat o decizie, dacă se dovedește a nu fi cea mai bună, pot reveni oricând asupra ei. M-a ajutat de asemenea să stau foarte mult în natură, să încerc să fiu indulgentă cu mine și cu ceilalți (și membrii familiei mele sunt martori că asta chiar nu mi-a ieșit tot timpul). A fost și încă este un proces de adaptare și ajustare!
2. În ce fel a impactat pandemia modul în care definești și percepi „spațiul terapeutic”? Am citit povestea unei terapeute din New York, care odată cu lockdown-ul, a trebuit să renunțe la cabinet și să își țină toate sesiunile online. Pentru că locuia cu iubitul ei într-o garsonieră, acesta era nevoit ca în timpul ședințelor ei de terapie să se mute cu laptopul în baie și să lucreze cu căștile în urechi. A fost dificil pentru tine să te adaptezi din punctul ăsta de vedere?
Pentru mine și pentru o bună parte dintre clienții mei a fost foarte important să păstrăm întâlnirile noastre în cabinet în această perioadă și nevoia a fost mai clară în special în acest context pandemic. În afara perioadei stării de urgență, am continuat să ne întâlnim și să beneficiem de proximitatea umană, de contactul vizual, de păstrarea spațiului de siguranță, așa cum îl cunoșteam până atunci. Faptul că am continuat să merg la cabinet a contribuit mult și la felul în care m-am raportat la realitatea pandemică, cât de “invazivă” a fost în viața mea, la propriile capabilități, la ce mai pot face așa cum făceam anterior, la starea mea de bine și implicit a familiei mele. M-a ajutat foarte mult și faptul că soțul meu are de asemenea o profesie liberală și a trebuit să fie și el prezent la birou sau în contact cu diverse instituții și cumva am avut aceeași abordare a felului în care ne-am desfășurat activitatea profesională. A trebuit de asemenea să fiu mult mai flexibilă asupra programului, în funcție de nevoile clienților, pentru că orarul tuturor a fost afectat cu lucrul de acasă, școala online și a trebuit practic să modific agenda cu totul și de asemenea să alternez uneori întâlnirile în mediul fizic cu cele online în funcție de context. Ce mi s-a părut de departe cel mai dificil, a fost jonglarea cu rolurile din viața mea. A trebuit uneori să admit ca este extrem de obositor să treci de la o sedință online, la pregătit mâncare, ședință în cabinet, teme, etc și a durat puțin până am reușit să îmi găsesc un ritm propriu.
3. Pandemia este o perioadă extrem de dificilă, dar pe care o traversăm cu toții în același timp. În anumite aspecte, e o experiență comună nouă tuturor. A modificat asta în vreun fel relația și granițele cu clienții? S-a modificat în vreun fel modul în care te folosești de dezvăluri personale? Ai simțit să împărtășești cu ei despre propriile tale dificultăți legate de această perioadă?
Într-adevar, este o perioadă pe care o trăim cu toții, dar o trăim diferit (și uităm uneori acest lucru) și o gestionăm separat de cele mai multe ori. Mă gândeam acum la ce se spune, că “suferința nu se trăiește în singurătate” pentru că poate fi prea mult, prea copleșitor și apoi mi-a venit în minte situația actuală și faptul că trăim o suferință colectivă care ne face de multe ori să ne însingurăm, ne aruncă în noi și uneori ne ține țintuiți în niște emoții cu care ajungem să ne identificăm. Ajungem să credem despre noi că nu mai suntem la fel de puternici ca altădată, suntem speriați și deconectați și ori ne retragem în propria ființă, ori ne împarțim în tabere, cu idei și păreri diferite și tot ce lăsăm să ajungă la ceilalți sunt reproșurile și furia. De cele mai multe ori, dezvăluirea propriilor vulnerabilități îi ajută pe ceilalți să își mai dărâme din ziduri, să realizeze că și alții trăiesc ceea ce ei trăiesc, că și în slăbiciune, furie și imperfecțiune aparțin și sunt acceptați. Dezvăluirile personale ajută uneori în acest sens și împărtășesc cu clienții mei diferite trăiri care cred eu că ajută la un moment dat al procesului.
4. La începutul pandemiei părea că vom munci mai puțin ba chiar că ne vom plictisi uneori. Câteva luni mai târziu, am observat că de fapt granițele dintre muncă și timp liber sunt foarte fine, chiar inexistente atunci când munca se desfășoară atât de mult de acasă. Cum ai evalua volumul de muncă comparativ cu perioada de dinaintea pandemiei?
Pentru că am continuat să merg la cabinet, am început să am foarte multe cereri de terapie de la clienți care își doreau să întâlnească un specialist face-to-face. De asemenea, am preluat multe cereri de terapie de la colegii mei din domeniu care nu se întorseseră încă în cabinet. Fără să realizez, agenda mea devenise destul de aglomerată, cazuistica destul de diversă, nevoile familiei în continuare acolo, cursurile de specializare în desfașurare în mediul online, solicitări chiar și de intervenții de la companii care își doreau specialiști care să le vorbească angajaților despre “Cum ne păstrăm starea de bine în acest context?”…E extrem de dificil să realizezi când este prea mult și să pui limite sănătoase în viața ta, să “cerni” implicarea ta în diverse activități și să vezi dacă iți mai lași timp pentru tine, pentru familie, cuplu, prieteni etc. Când mi-am dat seama că mă transformasem fără să vreau într-o “wonder woman ușor irascibilă și copleșită”, mi-am adresat întrebarea pe care o adresez uneori și eu clienților mei: “La ce a trebuit să renunți ca să poți da mai mult într-o direcție?” Răspunsul la această întrebare m-a ajutat să privesc lucrurile puțin altfel, să fac loc în programul meu unei vacanțe neașteptate, să mă uit și altfel la mine, sau mai bine zis să mă uit mai mult la mine. De multe ori, din cele mai pure și bine intenționate decizii, riscul de a te pierde pe sine crește.
5. Consideri că nevoile clienților s-au modificat în vreun fel? A apărut mai des în cazuistică anxietatea de sănătate sau însingurarea și în ce fel ai simțit că poți veni în sprijinul lor?
Aș putea spune că cererea pentru terapie a crescut în această perioadă și cumva era de așteptat să se întâmple acest lucru. Accesarea resurselor și conștientizarea propriilor capabilități a devenit cumva mult mai dificilă în acest mediu incert în care poate am trăit și pierderea cuiva drag, a serviciului, îndepărtarea de prieteni, de școala fizică, burnout-ul etc. Am lucrat mult în această perioadă cu reglarea și reechilibrarea sistemului nervos (tehnici din Somatic Experiencing), pentru a putea procesa ulterior anumite emoții și experiențe și să susțin clientul să își reamintească, acum mai mult ca niciodată, de resursele din viața lui, despre ce îl ajută, ce este în puterea lui, ce are deja cu el, astfel încât să poată traversa experiențele dificile de acum.
Nevoile clienților sunt cumva aceleași, de conținere, de validare etc, dar poate mai intense, pentru că gradul de impredictibilitate din viața lor nu mai este acum numai la nivel individual ci și la nivel colectiv. Dacă mă uit puțin la specificul cazurilor din cabinet, aș putea spune că a crescut numarul adolescenților care încep un demers terapeutic, stările depresive și cazuistica de anxietate de sănătate sunt mai prezente și de asemenea nevoile de procesare a doliului.
6. Ce ai învățat în perioada pandemiei despre tine și munca ta? În ce măsură crezi că, în viitor, se va schimba munca de psihoterapeut?
La nivel personal, mi-am reamintit că trebuie să am mai des un proces de analiză și introspecție, să văd exact în ce masură “bateria mea este încărcată”, pentru a putea oferi prezență și ghidare celor cu care lucrez. Ca psihoterapeut ești într-un proces continuu de învățare, de descoperire, de lucru cu sine. Cumva și pandemia a reprezentat un proces de învățare, de reajustare și de adaptare. Am incercat o varietate de platforme online pentru a mă conecta cu clienții din țară, dar și cu cei care locuiesc în afara țării și și-au dorit să lucreze cu un specialist în limba maternă. A trebuit să identific noi instrumente pe care să le pot aplica în mediul online, care să faciliteze implicarea și derularea demersului terapeutic. Am realizat pe această cale cât de importantă este tehnologia în a conecta oamenii, dar în același timp cât de importantă este prezența umană, cât de natural și frumos se pot liniști oamenii în prezența altor oameni, într-un spațiu sigur, unde primesc caldură și acceptare.
Nu aș vrea să fac predicții despre viitor, dar cumva, respectând principiul după care mă ghidez și despre care am menționat mai sus, cred că este foarte important ca pentru a ne pregăti pentru viitor să trăim și să investim foarte mult în prezent, să luăm lucrurile pe rând, să ne păstrăm curioși în legatură cu noi, cu ceilalți, cu profesia noastră, pentru a putea înțelege și accepta cu mai multă ușurință diversitatea oamenilor și a opiniilor și o să ajungem și în “momentul viitorului” într-un fel sau altul.
#dinCabinet reprezintă o serie de interviuri cu psihoterapeuți și specialiști în sănătate mintală în care discutăm despre cum a atins pandemia munca lor – ce s-a schimbat în felul în care se simt aceștia, în relațiile cu clienții lor, în felul în care percepem spațiul terapeutic. În media mainstream se conturează ideea că pentru mulți terapeuți a fost o perioadă grea, cu un nivel de anxietate ridicat, iar unii susțin că au simțit nevoia să ascundă asta pentru că familia și cunoscuții se raportau la ei ca la niște persoane care ar trebui să știe cum să gestioneze, să fie stăpâni pe situație.
Puteți citi interviurile anterioare în care i-am avut invitați pe Gáspár György și pe Adina Nenu aici și aici.
Recent Comments