Continuăm astăzi seria de interviuri cu psihoterapeuți în care discutăm despre cum a atins pandemia cabinetele de psihoterapie – ce s-a schimbat în felul în care se simt psihoterapeuții, în relațiile cu clienții lor, în felul în care percepem spațiul terapeutic. În media mainstream se conturează ideea că pentru mulți terapeuți a fost o perioadă grea, cu un nivel de anxietate ridicat, iar unii susțin că au simțit nevoia să ascundă asta pentru că familia și cunoscuții se raportau la ei ca la niște persoane care ar trebui să știe cum să gestioneze, să fie stăpâni pe situație.
În episodul de astăzi #dinCabinet ne-a răspuns la întrebări Adina Nenu, psihoterapeut de familie.
1. Citind niște articole despre dificultățile terapeuților din timpul pandemiei, am descoperit că, pentru mulți dintre ei, a fost o perioadă grea, cu un nivel de anxietate mai ridicat decât în mod normal. Cu toate acestea, unii susțin că au simțit nevoia să ascundă asta pentru că familia și cunoscuții se raportau la ei ca la niște persoane care ar trebui să știe cum să gestioneze, să fie stăpâni pe situație. În ce măsură ai simțit și tu asta și cum te-ai raportat la aceste stări?
Nu am căutat să ascund lumea mea interioară ci mai degrabă să o oglindesc în cea exterioară, să o normalizez. Și noi, terapeuții, am experimentat anxietatea și incertitudinea. Incertitudinea hrănește anxietatea însă am învățat să o accept. Deși psihologii sunt învățați să se uite mai degrabă spre nevoile celorlalți și mai puțin spre propriile nevoi, am căutat să îmi exprim propriile îngrijorări cu privire la contextul pandemic și am împărtașit din propriile trăiri. Am încercat să creez un spațiu echilibrat și să mă concentrez pe lucrurile avute în control și care funcționau pentru mine.
De asemenea, nici nu am patologizat normalitatea când a venit vorba de clienții cu care am interacționat în cabinet în ultimul an.
Așteptările venite din partea clienților au fost însă destul de ridicate și presiunea resimțită a fost mare.
2. În ce fel a influențat pandemia modul în care definești și percepi „spațiul terapeutic“? Am citit povestea unei terapeute din New York care, odată cu lockdown-ul, a trebuit să renunțe la cabinet și să țină toate sesiunile online. Pentru că locuia cu iubitul ei într-o garsonieră, acesta era nevoit ca, în timpul ședințelor ei de terapie, să se mute cu laptopul în baie și să lucreze cu căștile în urechi. A fost dificil pentru tine să te adaptezi, din punctul ăsta de vedere?
Nu a fost ușor cu siguranță mai ales că sunt și mamă a doi copii (am fost într-un „șpagat continuu”). Însă am învățat că diversitatea și creativitatea în materie de resurse și instrumente folosite (și aici mă refer și la modul în care am fost nevoiți să ne desfășurăm activitatea) au fost și sunt esențiale când vine vorba de adaptare pentru a putea „supraviețui” ca profesioniști.
3. Pandemia este o perioadă extrem de dificilă, dar pe care o traversăm toți deodată. Sub anumite aspecte, e o experiență comună pentru noi toți. A modificat asta în vreun fel relația și granițele cu clienții? S-a modificat în vreun fel modul în care te folosești de dezvăluiri personale? Ai simțit nevoia să le împărtășești clienților din propriile dificultăți legate de această perioadă?
În momentul în care am făcut trecerea de la cabinet în spațiul online am simțit lipsa interacțiunii față în față, interacțiune care îmi permitea să urmăresc microexpresiile clienților, posturile adoptate în timpul întâlnirilor etc. Am găsit mult mai dificilă conectarea de la distanță prin intermedul tehnologiei la început, mai ales că planau asupra mea temeri legate de pierderea relației terapeutice. Timpul a domolit aceste temeri și deși prefer și în prezent întâlnirile față în față, am descoperit că mediul online nu afectează alianța terapeutică așa cum credeam.
Mai mult, am transformat aceste întâlniri în oportunități, deoarece sesiunile ținute din propriul cămin i-au ajutat pe clienți să se simtă mai confortabili și mai deschisi în a încerca activitățile ce păreau mai greu de susținut în cabinet (exerciții de meditație, relaxare, imagerie). Aceștia au adus elementul de confort și familiaritate pe care nu îl regăseau în cabinet, mi-au putut arăta spațiul în care locuiesc, facilitând o colaborare explorativă și control asupra mediului. De asemenea, cei ce dețineau animale de companie au fost încurajați să își invite prietenii necuvântători să pășească în spațiul terapeutic alături de ei. Am simțit în acest timp să fac din împărtașirea emoțiilor și dificultăților resimțite de ambele părți o rutină. Să normaliez și să găsim modalități sănătoase de a le traversa („COVID goals”, cum imi plăcea să le numesc). Clipele de anxietate, tristețe, disconfort emoțional, frica de izolare, ne-au încercat pe toți.
4. La începutul pandemiei, părea că vom munci mai puțin, ba chiar că ne vom plictisi uneori. Câteva luni mai târziu, am observat că, de fapt, granițele dintre muncă și timpul liber sunt foarte fine, chiar inexistente, atunci când munca se desfășoară atât de mult de acasă. Cum ai evalua volumul de muncă, comparativ cu perioada de dinaintea pandemiei?
Volumul de muncă a crescut în acest ultim an semnificativ (aș spune că spre finele anului 2020 s-a dublat, crescând exponențial și numărul tinerilor ce au apelat la servicii de psihoterapie), însă au fost și momente marcate de impredictibilitate și schimbări de la o săptămână la alta. Din cauza lockdown-ului au existat și clienti forțați de împrejurări să „pună pe pauză” ședințele de psihoterapie (fie din cauza neajunsurilor financiare cauzate de pandemie, fie din cauza lipsei unui spațiu care să le ofere intimitatea de care aveau nevoie); însă, pe măsură ce perioada de izolare s-a prelungit, mare parte dintre aceștia s-au reîntors în cabinet chiar daca nu cu aceeași frecvență, iar lor li s-au alăturat un val numeros de clienți noi.
5. Consideri că nevoile clienților s-au modificat în vreun fel? A apărut mai des, în cazuistică, anxietatea pentru starea de sănătate sau însingurarea? Și în ce fel ai simțit că poți veni în sprijinul lor?
Nevoile s-au modificat de la caz la caz în funcție de problematica pentru care fiecare client s-a adresat terapiei. A crescut însă cazuistica legată de anxietate în general precum și cea legată de dificultățile de relaționare cu membrii familiei (în special în rândul tinerilor). Când ni se cere să stăm izolați în propriile case, suntem forțați să ne uităm cu mai mare atenție atât către cei din imediata apropiere cât și către noi, fără posibilitatea de a „evada” din acest spațiu. Una dintre nevoile exprimate ale clienților (în mare parte a celor cu istoric de anxietate și depresie) a fost aceea de a păstra întâlnirile noastre în mediul online, chiar și după ce revenirea fizică la cabinet era posibilă. Mediul online s-a dovedit a se potrivi mănușă pe acest grup de clienți care considerau întâlnirile față în față destul de copleșitoare. Mediul online a fost mult mai confortabil și mai puțin „amenințător”, dovedindu-se a fi perceput ca mai puțin activator sau confruntativ, cu mai puțină expunere (scăderea gradului de îngrijorare cu privire la faptul că sunt văzuți sau se pot simți rușinați sau expuși când vine vorba de propria sănătate). Pentru acești clienți care au indicat în termeni de preferințe o consistență mai crescută în ceea ce privește întâlnirile în mediul online dar și pentru cei ce și-au dorit revenirea la cabinet (și nu au fost puțini nici din această categorie) prin interacțiunea față în față, am venit în întâmpinarea lor prin păstrarea ambelor opțiuni viabile, continuând să le ofer suportul de care aveau nevoie indiferent de spațiul ales.
6. Ce-ai învățat în perioada pandemiei despre tine și munca ta? În ce măsură crezi că se va schimba munca de psihoterapeut, în viitor?
Am învățat să mă uit cu mai mare curiozitate spre propriile mele îngrijorări deoarece acestea acționau de multe ori ca o frână.
Îngrijorările erau mai degrabă legate de: acces în termeni de tehnologie sustenabilă, confidențialitatea oferită de spațiul online, costuri legate de susținerea unei chirii a unui spațiu ce nu mai putea fi accesat, succesul terapeutic în acest mediu precum și îngrijorări legate de influența pe care o poate avea tehnologia asupra alianței terapeutice. În mod natural (dat fiind contextul abrupt al schimbărilor intervenite), chestionam impactul tehnologiei în procesul terapeutic și mă întrebam dacă aceasta va afecta alianța terapeutica din cauza percepției ecranului perceput drept „barieră” între noi. Îngrijorările au venit după cum aminteam mai sus și din cauza faptului că pivotarea din spațiul cabinetului în mediul online a venit foarte rapid pe un teren neexplorat până atunci.
Un lucru extrem de valoros și sănătos învățat de mine a fost și acela de a adopta abordarea de tipul „good enough” în procesul terapeutic, dat fiind circumstanțele și de a mă arăta recunoscătoare că am și avem acces la o tehnologie care ne-a permis acest tip de interacțiune și suport, pentru că lucrurile ar fi arătat diferit daca trăiam aceste vremuri în urmă cu zece ani. Cu siguranță ne-ar fi fost mult mai greu să găsim balanța între a ne preocupa de propria siguranță și de a nu ne lăsa copleșiți de frici, daca evenimentele se derulau în timpul amintit.
În final, dar nu in ultimul rand, am învățat cât de importantă este grija de sine. Am învățat cât de important este să recunosc limitele sănătoase în muncă, în relații, în așteptările nerealiste pe care le aveam uneori de la mine sau pe care alții le aveau în relația cu mine. Este o practică pe care o exersez zilnic.
Ne revedem tot luni, peste două săptămâni, cu un nou articol din seria #dinCabinet.
Recent Comments