De Zeineb Dakhel și Andra Stoian
Studiile arată că 30% din succesul terapeutic este reprezentat de relația dintre terapeut și client. Compatibilitatea cu terapeutul, cu abordarea terapeutică și tehnica folosită sunt aspecte importante, însă, dincolo de acestea, există o serie de comportamente care pot indica lipsa de profesionalism a specialistului din fața ta – spre exemplu, nu respectă confidențialitatea, nu respectă niște limite sănătoase, nu creează un spațiu sigur.
În ultimii ani am auzit multe povești despre experiențe neplăcute și chiar abuzive în procesul de psihoterapie. Ne-am dat seama că pentru oamenii care nu au pregătire în domeniu e foarte dificil să știe cum să aleagă un psihoterapeut și să identifice semnalele de alarmă atunci când apar. De când strângem poveștile voastre din cabinet ni s-a confirmat faptul că multe persoane își iau doar asupra lor responsabilitatea dificultăților apărute în relația cu diverși practicieni. Asta poate duce la sentimente de rușine, inadecvare, vinovăție și chiar la abandonarea procesului terapeutic. Ne-am propus să venim cu o serie de informații care să vă ajute să găsiți un psihoterapeut potrivit nevoilor și dorințelor voastre, pe care le-am completat cu mărturiile primite de la voi.
O idee generală despre tot ceea ce urmează să discutăm în continuare este că unele situații din terapie nu pot fi clar încadrate ca bune sau rele și că ajută să avem o minte deschisă către acceptarea diversității și complexității umane. Este foarte important însă să fim atenți la felul în care ne simțim și dacă ceva ne provoacă disconfort și să aducem asta în discuție cu psihoterapeutul. O metaforă care ne place tare mult și pe care am auzit-o în timpul formării noastre ca psihoterapeuți este că terapia este ca un laborator și ceea ce se întâmplă între terapeut și clientul său – in vitro – este reprezentativ pentru ceea ce i se întâmplă clientului, în lumea din afara cabinetului, în celelalte relații ale sale – in vivo. Astfel, orice situație incomodă poate fi un context foarte bun de creștere și învățare dacă specialistul din fața noastră este deschis, prezent și dornic să ne asculte cu adevărat.
Am selectat pasaje din poveștile voastre și am încercat să le dezvoltăm și să vă oferim niște puncte care să vă ghideze atunci când încercați să vă dați seama dacă psihoterapeutul vostru este potrivit pentru voi. Menționăm însă că acesta nu este un articol exhaustiv ci, ca de fiecare dată la Reconectat, vrem să vă îndemnăm să vă folosiți de acest prilej pentru a iniția discuții sau pentru propria introspecție.
Încălcarea confidențialității
„Am fost martor la multe momente în care, în afara cabinetului, terapeuta judeca/umilea alți pacienți și dificultățile sau deciziile lor, pentru că nu coincideau cu ce impunea și aștepta de la ei. ”
Terapeuții au îndatorirea de a nu divulga informații despre clienții lor și despre conținutul procesului terapeutic. De asemenea, poate fi un semnal de alarmă dacă terapeutul tău îți oferă în sesiunile voastre detalii despre alți clienți cu care lucrează, fără a face efortul de a proteja identitatea și anonimitatea acestora. Există totuși o serie de contexte în care specialiștii au voie să divulge informații: atunci când clientul e la risc să se pună pe sine sau pe ceilalți în pericol (de exemplu atunci când plănuiește o tentativă de suicid, atunci când consideră că pacientul trece printr-un episod acut al unei tulburări de sănătate mintală, etc) sau dacă vorbește respectuos, la modul general despre alți clienți pentru a oferi detalii care ar putea sprijini procesul: ”Lucrez cu multe persoane care trec în această perioadă prin situații similare” sau ”O altă persoană cu care lucrez mi-a recomandat acest canal de YT. Cred că îți poate fi de ajutor”. Comportamente problematice care reprezintă red flags și sunt o dovadă de imaturitate relațională din partea psihoterapeutului sunt: bărfa, judecățile de valoare emise la adresa oricui cât și etichetarea persoanelor.
Impunerea unor tehnici terapeutice
„Când am fost la terapie pentru eating disorder pentru prima oară, mi s-a cerut să țin un jurnal alimentar unde îmi calculam totul și, eventual, îmi scriam și emoțiile. Acest lucru m-a afundat și m-a îndepărtat de dorința de a mă reface. Nu înțeleg de ce acest protocol mi s-a impus, dacă de la început am spus că am o obsesie cu numerele mici. A fost o experiență nasoală și mă bucur că am găsit un loc mai bun pentru psihoterapie.”
„Ultima mea experiență la psiholog – martie 2021- s-a terminat cu terapeuta obligându-mă să mă cântăresc în fața ei – literally suflând în ceafă (ptc probabil nu mă credea că am greutatea afirmată) și spunându-mi cum dânsa a slăbit 5 kg printr-un centru de reeducare alimentară [n.r.] și să merg și eu (context: după 10 ani de struggle am reușit să spun unui terapeut că mă chinui cu accepting anything about myself)”
Din nefericire sunt încă protocoale de terapie pentru tulburări de alimentație care includ această tehnică a jurnalului alimentar. În general, jurnalul este un instrument folosit mult, în special în psihoterapiile cognitiv-comportamentale, cu scopul de a dezvolta abilitatea clientului de a se automonitoriza. Deși jurnalul poate fi o strategie foarte valoroasă în multe situații și poate aduce multă conștientizare, a-l folosi pentru alimentație poate adânci obsesia pentru mâncare și poate fi triggering. Atunci când ne luptăm cu o tulburare de alimentație e de dorit să încercăm să scădem pe cât de mult posibil timpul petrecut cu gândul la mâncare. Avem nevoie ca, în timp, să reconstruim încrederea în propriul corp și capacitatea de a ne hrăni în funcție de semnalele de foame și sațietate pe care le simțim. Alimentarea este o nevoie și un proces fiziologic care în condiții de sănătate fizică nu ar trebui să devină o preocupare constantă și laborioasă. În sensul acesta ar fi util să vă întrebați terapeutul încă din prima ședință care este abordarea pe care o folosește și dacă este flexibil cu tehnicile recomandate. Pentru tratamentul Tulburărilor de comportament alimentar sau a dificultăților legate de relația cu mâncarea și imaginea corporală ar fi de dorit un terapeut care să știe despre mâncatul intuitiv, despre abordarea health at every size și care să nu recomande diete. Din păcate piața românească este foarte deficitară în acest sens la acest moment.
Un psihoterapeut care te obligă să faci orice, cu atât mai mult să te cântărești, e un red flag uriaș. Niciun specialist nu ar trebui să te oblige să faci ceva cu care nu te simți confortabil. Orice tehnică terapeutică ar trebui să vină ca o propunere către client care este singurul în măsură să decidă dacă vrea să încerce, dacă i se potrivește, dacă îl ajută etc. Bineînțeles că uneori avem tendința să evităm anumite strategii din frică/rezistență, însă nici atunci nu e în regulă să ne forțeze cineva sau să ne accelereze ritmul. Un bun terapeut este un psihoterapeut care merge în ritmul clientului său și îi oglindește atunci când observă că acesta evită să încerce soluții care l-ar putea ajuta, însă fără să îl împingă de la spate să facă o schimbe pentru care nu este pregătit. Să fii cântărit în timpul ședințelor de terapie, să ți se spună că ar trebui să slăbești, să-ți fie recomandate programe de slăbit denotă multă stigmă pe bază de greutate și credem că ar ajuta să oferi acest feedback terapeutului și să cauți o persoană care să fie conștientă de bias-urile personale și care lucrează activ la ele.
Minimizarea sau exagerarea experiențelor clientului, lipsa de empatie, validare, spațiu de exprimare liberă
„Acum câteva luni am încercat să reiau ședințele de psihoterapie cu un psiholog nou, recomandat de psihiatra nouă la care am fost. La ședințele de psihoterapie am fost de trei ori. Mă simțeam judecată, neascultată și făcea observații pe un ton patronizing. În cabinet stătea mereu cu picioarele în sus pe niște rafturi și mă făcea să mă simt că îmi face un mega favor că mă ascultă.”
„Eram foarte anxioasă în legătură cu ceea ce se întâmpla între părinții mei crezând că tata are pe altcineva și că vor divorța, lucru care s-a și întâmplat după mai mult timp. Terapeuta mi-a anulat orice emoție zicându-mi că ce se întâmplă între ei nu este treaba mea și că dacă vor divorța voi primi două cadouri.”
Fiecare emoție pe care o simțim este validă și vine ca răspuns la felul în care percepem ceea ce ni se întâmplă. Să ne simțim judecați și neascultați într-un cadru terapeutic poate fi o experiență extrem de dureroasă și este foarte important să discutăm asta cu terapeutul. Pentru că suntem ființe cu istorii personale complexe și cu convingeri despre sine și lume bazate pe aceste istorii, trecem fiecare situație printr-un filtru propriu. Asta înseamnă că uneori putem primi mesaje de la cei cu care interacționăm într-un mod diferit de cum și-au dorit ei să transmită acel mesaj. Cu toate astea, dacă ne simțim judecați de terapeut, indiferent care este intenția pe care o are acesta, este nevoie să nu uităm că experiențele noastre sunt importante și valide și avem nevoie să putem discuta asta cu el. Și de aici putem afla foarte multe despre omul din fața noastră: avem așteptarea ca un terapeut suficient de bun să aibă deschidere și curiozitate pentru experiența noastră, să vrea să știe ce poate face ca noi să ne simțim în siguranță și ascultați pe viitor, să își asume responsabilitatea pentru acțiunile sale.
Dezvăluiri personale folosite excesiv
Dezvăluirile personale pot fi un instrument de ajutor în terapie și poate fi dificil de stabilit când această tehnică este folosită eficient și când se abuzează de ea. Atâta timp cât dezvăluirea personală este folosită în beneficiul clientului, pentru a-i normaliza experiențele, pentru a-l ajuta să se simtă în siguranță, umanizând terapeutul în fața clientului, atunci poate fi foarte benefică. Dacă terapeutul face asta însă din nevoia lui de a fi ascultat și ocupă prea mult timp vorbind despre experiențele sale, atunci acest comportament poate fi un red flag. Nu există niște parametri clari care ne arată dacă această tehnică este folosită corect sau nu, însă sfatul nostru ar fi ca atunci când se întâmplă, să îți întorci atenția către tine și să verifici care este reacția pe care ți-o trezește. Care sunt gândurile pe care le ai, ce emoții îți provoacă? Te încurajăm să îi spui asta terapeutului tău dacă felul în care este folosită dezvăluirea personală îți crează disconfort.
Roluri multiple în viața clientului
Un terapeut nu ar trebui să lucreze cu un client cu care are o altfel de relație în afara cabinetului. Nu este recomandat să începi o relație terapeutică cu un prieten, vecin sau rudă. Există contexte de viață în care terapeutul poate juca roluri multiple în viața unui client și poate fi greu de stabilit dacă acest lucru este etic sau nu pentru că lucrurile sunt nuanțate. Spre exemplu, dacă cei doi locuiesc într-o comunitate foarte mică, ar putea fi foarte greu de evitat ca ei să aibă interacțiuni în afara cabinetului. Ceea ce contează în fond este ca terapeutul să își poată păstra obiectivitatea și niște granițe personale sănătoase, modelând acest lucru și pentru client. De asemenea, dacă cineva apropiat ție își dorește să înceapă să lucreze cu terapeutul tău ar fi indicat să discutați înainte despre asta, să înțelegi care sunt implicațiile și apoi să decizi dacă ești sau nu ok cu situația. Dacă faci parte dintr-o comunitate mică sau nu te simți în siguranță să lucrezi cu cineva din orașul tău poți opta pentru terapia online. O altă situație care merită discutată cu terapeutul este aceea în care descoperiți că urmează să participați împreună la un eveniment și să stabiliți de comun acord care să fie modul în care veți interacționa. Ca psihoterapeuți, cea mai mare parte dintre noi suntem instruiți ca în situația unor întâlniri neprevăzute cu clienții în afara cabinetului să-i lăsăm spațiu clientului să interacționeze cu noi atât și așa cum se simte confortabil, păstrând, evident, anumite limite.
Luarea de decizii în locul clientului
Scopul procesului terapeutic este de a te împuternici și de a te autonomiza încât să îți poți lua propriile decizii. Poate fi tentant într-o relație terapeutică, mai ales dacă ne investim terapeutul cu multă încredere, să îl lăsăm pe acesta să ia decizii în locul nostru. Acest lucru nu ne ajută însă pe termen lung și oricât de bun ar fi acest terapeut nu are cum să știe mai bine decât tine de ce ai nevoie. Este firesc să discuți la terapie despre deciziile pe care trebuie să le iei și este firesc să primești ghidaj în așa fel încât să poți accesa nevoile tale profunde și să poți alege în concordanță cu acestea.
Microagresiunile
Microagresiunile sunt o formă de oprimare direcționată către minorități. Orice interacțiune care, într-un mod mai mult sau mai puțin subtil, reîntărește ideea că individul minoritar este în orice fel inferior, poate fi catalogată drept microagresiune. Microagresiunile sunt de multe ori transmise neintenționat, însă asta nu le face să fie mai puțin dureroase și trebuie semnalate. Câteva exemple de microagresiuni: să nu îți fie respectate pronumele sau prenumele, să se presupună că o femeie este asistent medical, nu medic atunci când spune că lucrează în spital, să fii grasă și să îți auzi psihoterapeuta plângându-se că a luat kg în plus în pandemie etc. Ca să poți lupta cu microagresiunile trebuie în primul rând să știi cum să le recunoști, iar aici poți găsi mai multe exemple.
Ageism – discriminarea pe baza vârstei
Există o serie de stereotipuri pe care le avem despre persoanele vârstnice care se perpetuează și care au efecte negative asupra accesului acestora la servicii de sănătate. În ceea ce privește sănătatea mintală, unele dintre miturile circulate sunt acelea că e normal ca oamenii în vârstă să fie singuratici și deprimați, dependenți, fragili, afectați cognitiv, cu un libidou scăzut și plictisitori, mai puțin productivi sau motivați, mai rezistenți la schimbare. Aceste stereotipuri pot duce la discriminare prin limitarea accesului vârstnicilor la resurse terapeutice din cauza ideii că anume probleme sunt o consecință firească a îmbătrânirii. Să le vorbim tare și rar, să îi infantilizăm, să nu ne așteptăm că vor obține rezultate sunt alte moduri de a discrimina pe baza vârstei.
Încălcarea limitelor personale
„[…] la câteva zile a primit un mesaj [mama n.r.] ](telefonul era pe masă) de la doamna psiholog [a mamei n.r.]: “Nu ceda că nu îți mai spune nimic. O să-ți spună dacă insiști”.
Nu m-am putut abține (desi știu că nu se face așa ceva dar situația a fost de așa natura încât a trebuit să văd acea discuție) și am deschis conversația. Erau conversații lungi, chiar motivaționale, prin care doamna psiholog o îndruma pe mama mea să mă facă să îi spun ce vorbesc eu cu terapeuta mea la ședințele de terapie. Apoi mesaje de genul „Fii mai dură. Presează-l puțin”.
[…] țin să menționez că ce voia doamna psiholog să afle nu erau informații de „viață și de moarte”.
Am fost șocat de cum era „tratată” mama mea la terapie și cum doamna psiholog avea astfel de discuții cu mama chiar și când nu erau la terapie. (De exemplu, seara pe la ora 10-11.)
Doamna psiholog parcă a deschis în mama o variantă mai agresivă, mai crudă și mai neîntelegătoare. Ajunsesem să ne certăm încontinuu și în acest timp cineva îi „dădea apă la moara” mamei.
Mama mea era ca o păpușă pentru doamna psiholog, care după părerea mea o manipula foarte ușor și încerca să intre cu bocancii în viața mea și a mamei mele. Mi-a luat ceva timp să o conving să renunțe la acele ședințe de terapie și să încerce un alt terapeut. Din păcate prea mult timp.”
„Aveam 21/22 ani. Voiam să fac terapie de cuplu cu iubita mea, iar în acel moment eram în terapia individuală. Iubita mea nu voia. Terapeuta mea de la acea vreme m-a convins să o invit pe iubita mea în terapia individuala zicându-i că e pentru procesul meu și că am nevoie de ajutorul ei, când de fapt voia să facă terapie de cuplu cu noi fără acordul ei…basically. Atunci am avut impresia că încearcă să mă ajute și abia după ceva timp am realizat cât de nesănătos a fost tot ce s-a întâmplat atunci.”
Conversații la ore târzii în afara situațiilor urgente, intruziune extremă în viața clienților, sfaturi nesolicitate sau care par să fie contradictorii nevoilor, dorințelor sau obiectivelor noastre reprezintă semnale de alarmă. Așa cum am menționat anterior, dacă suspectezi o astfel de situație e important să deschizi o conversație cu terapeutul, iar acesta să poată primi și gestiona observațiile tale. Dacă în loc să ne simțim în siguranță vorbind despre nevoile noastre terapeutul devine reactiv, agresiv, ne învinovățește, critică etc., e nevoie să ne apărăm și să ieșim din relația terapeutică.
Intimitate sexuală
De la flirt care poate fi împărtășit sau inițiat chiar de către client, la formele subtile de hărțuire sexuală și până la situații de abuz sexual, toate reprezintă încălcări grave ale codului de etică și dacă ai pățit vreodată așa ceva te încurajăm să ceri sprijin. Trăim într-o societate care normalizează multe dintre aceste comportamente, astfel încât uneori poate fi dificil să le identificăm. Aici poți vedea o listă cu astfel de comportamente din sfera hărțuirii și abuzului. Cu toate acestea, prin natura informațiilor pe care le primește psihoterapeutul despre clienți, acesta continuă să dețină un grad mare de putere pe care trebuie să o gestioneze cu mare responsabilitate, mai ales față de clienții care au în istoricul lor de viață situații de abuz sexual, lucru care îi vulnerabilizează și mai mult. Este nevoie să realizăm că nu ne mai aflăm în vremurile când psihoterapeutul era considerat o figură de autoritate în relația cu clientul, ci în zilele noastre relația dintre psihoterapeut și client este mai degrabă una bazată pe colaborare, unde clientul trebuie să fie împuternicit să aibă încredere în sine și să realizeze că este cel mai bun expert în ceea ce privește propria viață. Fiecare terapeut vine în cabinet cu un propriu bagaj și o proprie istorie, dar este nevoie să lucreze să își dea seama când și în ce fel această istorie personală impactează și interferează cu relația și procesul terapeutic. Dacă simți că psihoterapeutul tău se folosește de puterea pe care o are într-un mod nepotrivit, și mai ales pentru a-ți face avansuri sexuale, este nevoie să vorbești despre asta atât cu psihoterapeutul, dar mai ales cu o persoană de siguranță din cercul tău de apropiați.
Orice terapeut poate face anumite greșeli sau spune ceva nepotrivit la un moment dat. Dacă terapeutul a reușit să creeze un spațiu suficient de sigur, sunt șanse mai mari să putem vorbi deschis cu el atunci când ne simțim judecați, neascultați sau invalidați. Astfel, greșelile pot fi reparate, iar relația poate să crească.
Totuși, e important să menționăm că multă lume are nevoie să caute mai mult până să găsească un terapeut potrivit nevoilor lor și că e în regulă dacă primul terapeut nu e și cel pe care îl alegem. În plus, există multe abordări terapeutice și nu toate se potrivesc pentru toată lumea, dar cu încredere în instinctele noastre și știind toate aspectele menționate mai sus, putem să facem alegerile care să ne ajute să avem un proces terapeutic așa cum avem nevoie.
Recent Comments