O femeie și un bărbat stau într-o încăpere mare, separați de o perdea albă. Nu se văd, dar se pot auzi.
Autoare: Zeineb Dakhel
Bărbatul o întreabă cum arată fața sa și în timp ce ea descrie, el lucrează la o schiță cu creionul. El e artist și îi face portretul. Se pot citi frânturi de emoții pe chipul ei în timp ce își analizează aspectul, de la rușine și amuzament până la regret și iritare. După un timp, artistul îi mulțumește și o direcționează către altă cameră unde va petrece timp cu altă femeie. Urmează ca mai apoi acesta să facă un alt portret al aceleiași femei, dar de data aceasta după descrierea oferită de persoana care a stat de vorbă cu ea. Experiența se repetă cu mai mulți oameni, urmând ca la finalul video-ului să le vedem reacțiile în timp ce privesc cele două portrete. Momentul e intens și femeile se simt emoționate având conștientizarea faptului că percepția lor e atât de diferită de percepția celorlalți asupra lor. Aproape invariabil, aceste femei sunt dureros de conștiente de defectele lor fizice, pe care le critică cu asprime.
Experimentul despre care am povestit face parte din campania Dove – Real Beauty ce își propune să le ajute pe femei să își crească încrederea în sine.
Când am văzut video-ul, m-a dus instantaneu cu gândul la grafitti-ul care a invadat stațiile de metrou din București: Nu te mai preocupa, ești frumoasă azi, un mesaj care mă face de multe ori să simt lucruri mixte. Pare că ambele mesaje au o misiune pozitivă – să le ajute pe femei să se simtă mai bine în corpurile lor. Dar oare ce efect au ele în realitate?
De ce nu pare să ajute sau să fie suficient atunci când ne spune cineva că suntem frumoase? Trăim într-o societate care a fabricat un standard de frumusețe aproape imposibil de atins pentru majoritatea dintre noi și suntem zilnic puse în situația de a vedea acest standard rulând în fața ochilor noștri peste tot în media și de a ne compara, inevitabil, cu el. Și în plus, acest ideal intangibil de frumusețe ne este prezentat ca și cum ar fi necesar pentru a fi fericite, de succes, împlinite, sănătoase, pentru a avea parte de bani și iubire. Văzând toate aceste lucruri asociatate cu corpul ideal în serialele la care ne uităm, în reclamele pe care le prindem cu coada ochiului, în cărțile și revistele pe care le citim, este foarte greu să nu ne îngrijorăm cu privire la frumusețe.
Este însă realist să ne simțim frumoase în fiecare zi? Statistic vorbind, este imposibil ca toți să fim frumoși, așa cum este imposibil ca toți să fim inteligenți, amuzanți sau abili social. Fiecare dintre noi se va descurca peste medie în unele privințe, mediocru în altele și sub medie în ceea ce privește restul – iar acest lucru, în loc să ne rușineze și să ne facă să ne distanțăm, are puterea de a ne aduce mai aproape unii de ceilalți – pentru că a fi imperfect este parte din experiența comună pe care o avem cu toții ca oameni.
Frumusețea este un concept foarte complex și cu siguranță că există o variabilitate individuală în felul în care catalogăm pe cineva drept frumos, dar nu putem nega rolul important pe care îl ocupă biologia în ceea ce percepem ca fiind atractiv. Se pare că avem cu toții un set de criterii de bază pe care le aplicăm și se pare că există mult mai multă consistență decât ne-am aștepta, chiar și în culturi extrem de diferite. Cu toții valorizăm un ten curat, ochi mari, păr strălucitor, trăsături simetrice.
De multe ori, atunci când auzim complimente sau atunci când suntem întrebate despre un lucru pe care îl iubim la corpul nostru, ceea ce se întâmplă este exact opusul efectului dorit – ne provoacă tristețe, disconfort, rușine. De ce? Pentru că ne face să ne automonitorizăm – un proces cu care suntem foarte obișnuite.
Un studiu publicat într-un jurnal de psihologie feminină a analizat efectul pe care îl are un compliment asupra unui grup de femei din australia. Studiul a fost gândit în așa fel încât complimentele să fie unele discrete și frecvent auzite în viața de zi cu zi, cum ar fi: “Îți vine tare bine bluza asta”. După momentul oferirii complimentului, femeile au fost încurajate să răspundă la o serie de întrebări, iar ceea ce au observat cercetătorii a fost că, în mod contraintuitiv, femeile care primiseră un compliment au raportat rate mai mari de automonitorizare și rușine față de propriul corp. Ceea ce se întâmplă când creștem într-o societate care pune atât de mult accentul pe aspectul fizic este că învățăm de mici să fim foarte atente la cum arătăm. O parte din spațiul nostru mental este în permanență ocupată să facă această verificare: Oare îmi vine bine rochia? Oare am un abdomen suficient de plat? Dacă fondul de ten nu a acoperit suficient de bine imperfecțiunile? Acest obicei al automonitorizării ne face să ne analizăm și mai îndeaproape la orice comentariu pe care l-am primi cu privire la felul în care arătăm, fie el negativ sau pozitiv. Deci această tehnică prin care încercăm să le convingem pe femei că sunt frumoase sau cel puțin mai frumoase decât cred, oricât de generoase ar fi intențiile pe care le are la bază, nu pare să funcționeze.
Într-o societate ideală, sau măcar într-o societate un pic mai sănătoasă decât cea în care am crescut noi, poate putem învăța că felul în care arătăm, contrar a ceea ce vedem în media, este doar o mică parte din suma a tot ceea ce suntem. În realitate, dincolo de corpul fizic în care locuim, avem personalități, gânduri, emoții, visuri și obiective și dacă o parte atât de mare din atenția noastră merge zilnic către felul în care arată acest corp, ne rămâne puțin spațiu pentru toate lucrurile minunate pe care le putem face cu el.
Corpul meu mă poartă în locuri minunate, poate dansa și poate alerga, citește, scrie, primește și oferă atingeri, fabrică idei și mă ajută să-mi îndeplinesc visuri. Poate că nu e mereu ușor să îmi amintesc aceste lucruri atunci când îmi surprind imaginea în oglinda din hol, dar cu siguranță că atunci când reușesc sunt cu un pas mai aproape de armonia și de autocompasiunea de care am nevoie.
Recent Comments