Grup de dezvoltare personală pentru adolescenți
Acasa » Grup de dezvoltare personală pentru adolescenți

Grup de dezvoltare personală pentru adolescenți

În toată istoria omenirii, adolescența a fost și este cu siguranță cea mai complexă, dificilă și transformatoare etapă din viața oricărui om. Este momentul în care nu există jumătăți de măsură și în care cuvântul provocare capătă o altă însemnătate, atât pentru protagoniștii acestei perioade cât și pentru părinții lor. Numai în adolescență putem fi cu toții genii, brilianți și ageri în gândire și totodată neînțeleși. Fie că suntem adolescenți sau părinți cu toții avem nevoie de înțelegere și de informații, de empatie, conexiune și siguranță.

Astfel, sub îndrumarea Oanei Calnegru, psiholog și psihoterapeut de familie, Diana și Cosmin, doi tineri psihoterapeuți, absolvenți ai masterului de Psihotraumatologie și Asistare Psihologică din cadrul Universității București, au construit acest grup de dezvoltare personală pentru adolescenți cu scopul adresării nevoilor, întrebărilor, curiozităților și tuturor provocărilor care există și care pot apărea în viața tinerilor care trec prin această etapă de vârstă.

Întâlnirile vor avea loc săptămânal, iar la finalul celor 9 module participanții vor dobândi o serie de cunoștințe și de abilități pentru a putea gestiona mai bine dificultățile ce apar în această perioadă; de asemenea vor învăța cele mai potrivite căi de comunicare, de conștientizare și utilizare productivă a emoțiilor și a resurselor lor personale.

Grup țintă: Programul este dedicat tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani.

Coordonatori grup: Întâlnirile de grup for fi coordonate de către Diana Coman și Cosmin Cotoarbă, psihoterapeuți.

Locație: sediul Centrului Reconectat, la adresa Strada Crișana numărul 18, etaj 3, București.

Costul unei întâlniri este de 100 de lei.

Frecvența: întâlnirile vor avea loc săptămânal în fiecare joi de la ora 17:00 la ora 20:00 începând cu data de 2 Noiembrie 2020.

Înscrierile se vor face online până la data de 30 Octombrie 2020, la adresa de mail: cosmin.cotoarba [@] gmail [.] com iar în mail se vor menționa numele, vârsta participantului și numărul de telefon al părinților.

Obiectivele principale ale grupului:

Autocunoaștere

În cadrul întâlnirilor de grup, împreună cu îndrumătorii, adolescenții vor învăța cum să își exploreze și să își înțeleagă mai bine lumea interioară și trăirile astfel încât să capete o imagine cât mai clară despre identitatea lor de sine.

Creșterea asertivității

Asertivitatea este acea caracteristică a unei persoane prin care își exprimă cu ușurință punctul de vedere și interesele, fără anxietate și fără a le nega pe ale celorlalți; cu ajutorul facilitatorilor, tinerii vor învăța prin diverse tehnici și exerciții specifice cum anume să se exprime cât mai sănătos și clar pentru a putea fi auziți și înțeleși.

Creșterea încrederii în sine

Pe tot parcursul întâlnirilor adolescenții vor învăța cum să fie mai încrezători și siguri pe ei, cum să iși mențină, crească sau repare stima de sine indiferent de posibilele provocări ale vieții. De asemenea vom pune accentul pe îmbunătățirea relației cu ei înșiși.

Conștientizarea resurselor personale

Dorim să îi ajutăm pe participanți să își identifice punctele forte și să le folosească optim în viața de zi cu zi. Pentru realizarea acestui scop vom face exerciții și activități centrate în jurul emoțiilor și trăirilor. Conștientizarea resurselor este de altfel un prim pas în orientarea vocațională. Abordând această temă îi vom susține pe adolescenți în procesul alegerii carierei potrivite.

În final vom oferi atât tinerilor cât părinților o sesiune de feedback pentru a surprinde evoluția fiecărui participant.

DistribuieFacebookX